Procedurile de admitere

Admitere "Master 2" (Master - un an de studii)

Admiterea în Master 2 este deschisă, pe bază de dosar, oricărui francofon care deține o diplomă universitară de patru ani de drept, în mod deosebit în drept european și al afacerilor.

I. Candidații rezidenți în Franța

Candidații rezidenți în Franța trebuie să își înregistreze candidatura direct la Universitatea Paris I Pantheon-Sorbone, prin intermediul aplicației ecandidat, între 15 și 24 mai 2017.


Atenție: Studenții selecționați vor fi admiși la Colegiul juridic, dar, dacă nu se înscriu și  la Facultatea de drept a Universității din București (fapt care  presupune a fi admiși la concurs - a se vedea mai jos condițiile II. admiterea cetățenilor UE), li se va elibera numai diploma de Master 2 a Universității Paris I Panthéon-Sorbonne, (nu și cea a Universității din București).

 

II. Candidații cetățeni ai UE

Admiterea la Master 2 este condiționată de reușita unui concurs care include două examene orale în limba franceză, pentru a se verifica nivelul de cunoaștere a limbii franceze, în mod deosebit juridice, precum și cunoștințele generale de drept al UE și drept european al afacerilor.

 

Candidații  trebuie să depună un dosar la secretariatul Facultății de drept a Universității din București și să achite o taxă de participare la concursul de admitere (http://drept.unibuc.ro/Studii-de-master-s132-ro.htm).


Atenție: Studenții titulari ai unor diplome, altele decât diplomele românești, trebuie să obțină înscrierea la Universitatea din București din partea autorităților române, înscriere care include și presupune un lung proces de recunoaștere a echivalenței diplomelor (inclusiv pentru Bacalaureat). Este recomandat să se facă aceste demersuri  până la sfârșitul lunii iunie / începutul lunii iulie. Informatiile necesare le obțineți de la biroul de relații internaționale al Universitații din București (vedeti detaliile de contact și informații despre: http://www.unibuc.ro/n/organizare/dirrelext/).

 

Perioada de înscriere la testul de admitere: începutul lunii septembrie 2017.

 

III. Pentru studenții din afara UE

Dosarele de candidatură trebuie trimise atât Colegiului juridic cât și Biroului de relații internaționale al Universității din București, până la 1 iulie 2016 (pentru Colegiul juridic: dosarul universitar din ultimii 4 ani, CV, scrisoare de intentie în limba franceză, copia cărții de identitate; Pentru biroul de relații internaționale din cadrul Universității din București: verificați cu serviciile lor - a se vedea: http://www.unibuc.ro/n/organizare/dirrelext/).

Atenție: Studenții titulari ai unor diplome, altele decât diplomele românești, trebuie să obțină înscrierea la Universitatea din București din partea autorităților române, care include și presupune un lung proces de recunoaștere a echivalenței diplomelor (inclusiv pentru Bacalaureat). Este recomandat să se facă aceste demersuri  până la sfârșitul lunii iunie / începutul lunii iulie. Informatiile necesare le obțineți de la biroul de relații internaționale al Universitații din București (vezi detaliile de contact și informații despre: http://www.unibuc.ro/n/organizare/dirrelext/


16/05/2016 - 17:36

Faculty of Law of UNIBUC French Foreign Office Université Paris I La Sorbonne

Realizat in 1995
Ordinul Meritul Cultural al Romaniei
in Grad de Ofițer

Copyright © 2017
Site realizat de Direct Design